Experienta utilizatorului (UX) – Element de baza in Web Design

In web design este nevoie de intelegerea importantei experientei pe care o ofera utilizatorilor un anumit site web sau o aplicatie web. In sensul acesta, designerii web ar trebui sa ia in considerare cine intrebuinteaza un site si daca web design acestuia le usureaza experienta, ba chiar o face mai placuta.

Studierea reactiilor atunci cand se foloseste un produs sau un serviciu si imbunatatirea acestora din urma este un pas important in web design.

Toate elementele care alcatuiesc interfata (inclusiv layout-ul), designul vizual, textul, brandul, sunetul, navigarea, arhitectura informatiei (modul in care este structurata si organizata informatia la baza careia stau usurinta de a o gasi si a o accesa), interactiunea, nevoile utilizatorului si nu in utlimul rand obiectivele unui site web influenteaza in mare masura intreaga experienta a utilizatorului.

O experienta neplacuta a utilizatorului (cauzata de o navigare prost gandita sau de lipsa unor carcateristici necesare) poate duce la confuzie, frustrare sau chiar furie. Si in acel moment, utilizatorul va asocia respectivul site web cu emotiile pe care le provoaca inca de la prima utilizare.

O buna experienta a utilizatorului incepe de multe ori cu un design responsive. E nevoie de intelegerea nevoilor utilizatorilor. De cele mai multe ori, un site web se creeaza pentru un anumit public. O analiza a acestuia poate incepe cu interactiunea prin e-mail cu utilizatorii deja existenti sau prin recrutarea unor posibili utilizatori cu ajutorul retelelor de socializare.

Exista instrumente specifice prin intermediul carora utilizatorii pot oferi un feed-back (de exemplu, ethn.io). Intodeauna pot ajuta cunostintele si familia cu un feed-back (daca domeniul de activitate al companiei pentru care s-a creat site-ul este de interes pentru ei si totodata daca se afla in cunostinta de cauza). Alte modalitati de masurare a calitatii experientei utilizatorilor constau in folosirea unor sondaje de opinie sau chiar focus grupuri prin intermediul carora datele se colecteaza rapid si eficient.

Analiza utilizatorilor se refera si la o scurta biografie a acestora (varsta, limba nativa, studiile). Totodata, important este si comportamentul acestora. Ce ii motiveaza? Ce cauta? Ce preocupari au?

O prima cerinta in crearea unei experiente exemplare a utlizatorului se refera la raspunderea nevoilor acestuia, dar fara sa fie considerata o povara. Apoi intervine simplitatea si eleganta unui site web care prezinta o placere sau chiar o bucurie de a fi utilizat.

Experienta utilizatorului nu inseamna contributia unui singur om si nici o lista de produse finale care pot fi livrate, ci este mai degraba un schelet al gandirii. Necesita timp indelungat pentru intelegerea felului in care gandesc si actioneaza utilizatorii, dar pentru un design cu adevarat reusit care va putea fi apreciat merita efortul.